INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicțiúne s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INTERDÍCȚIE s.f. Interzicere, opreliște, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. [Gen. -iei, var. interdicțiune s.f. / cf. fr. interdiction, lat. interdictio]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INTERDÍCȚIE s. f. 1. interzicere (prin lege). ◊ tabu. 2. interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. ◊ stare a unei asemenea persoane. (< fr. interdiction, lat. interdictio) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

INTERDÍCȚIE s. 1. v. prohibiție. 2. v. tabu. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

Interdicție ≠ îngăduință (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

interdícție s. f. (sil. -ți-e), art. interdícția (sil. -ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

INTERDÍCȚIE ~i f. Măsură (prevăzută de lege) prin care se interzice (a săvârși) ceva; prohibiție. [G.-D. interdicției] /<fr. interdiction, lat. interdictio, ~onis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard