A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută
A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare
A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate
A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna
A o lua razna = a) a pleca la întâmplare, fără țintă; b) a apuca pe o cale greșită, a proceda în mod nejudecat; a decădea
A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare
La brodeală = la nimereală, la întâmplare; întâmplător
La hurtă = la întâmplare, fără alegere
La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală
Pe apucate = în fugă, în mod superficial, la întâmplare
Pe brodite = la întâmplare, la nimereală
Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală
Pe nimerite = la nimereală, la întâmplare; pe dibuite
Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă
În dodii = la întâmplare
În neștire = a) fără să-și dea seama, fără a ști cum sau de ce; la întâmplare; absent, distrat; involuntar; b) fără rost, fără sens, în mod inutil; c) fără măsură, fără socoteală; la nesfârșit
Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare
Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă?2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. (Sursa: DEX '98 )
ÎNTÂMPLÁRE,întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. (Sursa: DEX '98 )
A SE ÎNTÂMPLÁ pers. 3 se întâmplăintranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce în urma unui concurs neprevăzut de împrejurări; a se petrece în mod incidental. 2) (despre condiții climaterice) A avea loc pe neprevăzute. ~ vânt. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la formă negativă) A intra în posesie printr-un concurs de împrejurări. Bani mulți nu i s-au ~t. 4) A se afla din întâmplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tâm-pla] /<lat. intemplare (Sursa: NODEX )
ÎNTÂMPLÁRE ~ărif. Ceea ce se întâmplă; lucru petrecut în mod incidental. ◊ Din ~ întâmplător. La ~ cum se va nimeri. La voia ~ării într-un noroc. /v. a întâmpla (Sursa: NODEX )
ÎNTÂMPLÁ vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. și reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.)2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?)3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfășura.6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Câte nu s-au ~ între noi!)7. (înv. și reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.)8. a se face. (Cum a zis, așa s-a ~.)9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.) (Sursa: Sinonime )
ÎNTÂMPLÁ vb. v. împlini, îndeplini, înfăptui, realiza. (Sursa: Sinonime )
ÎNTÂMPLÁRE s. 1. caz, fapt. (~ din Vaslui.)2. chestiune, fapt, lucru. (A survenit o ~ neprevăzută.)3. episod. (O ~ din viața cuiva.)4. v. peripeție. 5. v. împrejurare. 6. hazard. 7. nimereală, (Ban.) zgoadă. (A face ceva la ~.) (Sursa: Sinonime )
întîmplá (-lú, întâmplát), vb. refl. – 1. A se petrece, a se produce, a avea loc. – 2. A se ivi prilejul, a se nimeri. – 3. A se afla întîmplător. Origine incertă. Se consideră în general der. din lat. *templāre, de la templum „spațiu desenat ideal pe cer de prezicător” (Sulică, Antropomorfisme, Brașov 1900, 77; Pușcariu 884; DAR; Rosetti, I, 168; Pușcariu Lr., 356). Acel templum era, deci, spațiul în cadrul căruia prezicătorul își făcea observațiile, și de aici contemplare. Se presupune că zborul păsărilor care intrau în templum arăta ceea ce avea să se întîmple, de unde vb. *(in)templāre. Această explicație nu este cu desăvîrșire imposibilă; ne este însă greu să admitem că sensul de „întîmplare, hazard” tocmai pentru acele evenimente care fuseseră prezise și anunțate de augur. Dosoftei (sec. XVII) folosește o singură dată acest vb. cu un sens foarte special: tîmplîndu-l la mijloc de cale o boală, „surprinzîndu-l (sau copleșindu-l) o boală în mijlocul drumului”. Dosoftei este un scriitor la care apar din belșug improprietățile; dacă aceasta n-ar fi una din ele, s-ar putea presupune că întîmpla provine efectiv din lat. templum, dar nu din limbajul tehnic al augurilor, ci din sensul său etimologic, care pare a fi cel al unui dim. al lui tempus, ca în extemplo; în acest caz, sensul primitiv al lui întîmpla trebuie să fi fost cel de „a se petrece, a se produce cu timpul”. Der. de la lat. intempĕrāre (Crețu 339) sau de la *temporāre (Koerting 5065; Byhan 32), nu pare posibilă. Der. întîmplare, s. f. (hazard; ceea ce se întîmplă, fapt, eveniment, accident; aventură; circumstanță); întîmplător, adj. (incidental, accidental). (Sursa: DER )
întâmplá vb. ind. prez. 3 sg. și pl. întâmplă (Sursa: Ortografic )
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplării; pl. întâmplări (Sursa: Ortografic )
