(A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat
(A fi) nins de ani (sau de vreme) = (a fi) bătrân, cu părul alb
(A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă
(A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
(A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic
(Pe) la aprinsul lumânărilor = la căderea nopții
A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect
A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora
A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela
A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși
A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura
A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de găsit; a scăpa de sub control
A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare
A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el)
A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine
A bate monedă (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva)
A băga (pe cineva) în boală sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase = a tulbura (pe cineva); a înspăimânta, a îngrozi
A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine
A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria a înspăimânta (pe cineva)
A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute)
A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac
A cădea de-a pluta = a cădea întins la pământ
A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul
A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită
A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie
A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva)
A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti
A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor
A duce (pe cineva sau a se lăsa dus) cu zăhărelul = a înșela (sau a se lăsa înșelat), a ademeni (pe cineva sau a se lăsa ademenit) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare
A duce (pe cineva) cu preșul = a păcăli, a înșela, a purta (pe cineva) cu vorba
A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase)
A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva)
A fi (sau se băga, a ajunge) slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală
A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea
A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată
A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că un lucru se va sfârși în mod favorabil (sau nefavorabil)
A fi in dârdora însurătorii = a) a ține cu orice preț să se însoare; b) a fi în plină desfășurare a căsătoriei
A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice
A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună
A fi în vervă = a fi însuflețit, avântat, volubil
A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit
A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins
A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l)
A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta
A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica, etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică
A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta
A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie
A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi
A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție)
INS,inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse). (Sursa: DEX '98 )
INS s. 1. v. persoană. 2. cap, individ, om, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5000 de lei de ~.) (Sursa: Sinonime )
ins s. m., pl. inși (Sursa: Ortografic )
ÎNS, ÎNSĂ,înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele. – Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa). (Sursa: DEX '98 )
INS inșim. Persoană considerată ca unitate distinctă față de toate celelalte persoane; individ. /<lat. ipsus (Sursa: NODEX )
îns (î́nsă), pron. – Însuși. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Pușcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezența unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziționale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcția printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieșit din uz cu forma sa primitivă, îns se folosește astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s. m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s. f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînșii, dînsele), pron. (el însuși), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuși”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricție în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, și s-a ajuns chiar să se diferențieze de „el”, ca formulă de politețe proprie persoanei a treia: mă duc cu el față de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s. f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, și anume; totuși, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca și explicația lui Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 551 și DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoțește (f. însămi, II, însuți, însăți; III, însuți, însăți; pl. I, înșine; II, înșivă; III, înșiși, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins. – Der. însuși, vb. (a-și lua, a-și atribui), formație artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însușire, s. f. (acțiunea de a-și însuși; calitate, caracteristică). (Sursa: DER )
dintr-î́nsul prep. + pr. (Sursa: Ortografic )
î́nsul pr. m., pl. î́nșii; f. sg. î́nsa, pl. î́nsele (Sursa: Ortografic )
