Dex înfuria, infuria, definiţie înfuria, dex.ro Mobile

A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare
A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări
A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva
A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură
A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie
A se face foc și pârjol = a-și ieși din fire, a se înfuria foarte tare
A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire
A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare
A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra
A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra
A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria
A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia
A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria
Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat
a avea o răime = a se necăji, a se înfuria; a avea toane

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. (Sursa: DEX '98 )

A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie (Sursa: NODEX )

ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverșuna. (Eșecul l-a ~.) (Sursa: Sinonime )

înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 sg. și pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind) (Sursa: Ortografic )

înfuria verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) înfuria	înfuriere	înfuriat	înfuriind	singular	plural
		(a) înfuria	înfuriere	înfuriat	înfuriind	înfurie	înfuriați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	înfurii	(să) înfurii	înfuriam	înfuriai	înfuriasem
	a II-a (tu)	înfurii	(să) înfurii	înfuriai	înfuriași	înfuriaseși
	a III-a (el, ea)	înfurie	(să) înfurie	înfuria	înfurie	înfuriase
plural	I (noi)	înfuriem	(să) înfuriem	înfuriam	înfuriarăm	înfuriaserăm, înfuriasem*
	a II-a (voi)	înfuriați	(să) înfuriați	înfuriați	înfuriarăți	înfuriaserăți, înfuriaseți*
	a III-a (ei, ele)	înfurie	(să) înfurie	înfuriau	înfuriară	înfuriaseră

* Formă nerecomandată