INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INFINITÍV s.n. (adesea adj.) Modul nepersonal care denumește acțiunea exprimată de verb. [Cf. lat. infinitivus, fr. infinitif]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INFINITÍV s. n. mod nepersonal al verbului, care exprimă acțiunea în chip general. (< fr. infinitif, lat. infinitivus) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

infinitív s. n., pl. infinitíve (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

INFINITÍV ~e n. gram. Formă nominală a verbului, care denumește acțiunea lui, fără a indica modul, timpul sau persoana. /<lat. infinitivus, fr. infinitif (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard