INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INERÉNȚĂ s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INERÉNT ~tă (~ți, ~te) Care aparține în mod firesc unui lucru sau fenomen; propriu esenței unui lucru sau fenomen; intrinsec; esențial. Contradicții ~te acestei epoci. /<fr. inhérent, lat. inhaerens, ~ntis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

INERÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. [< fr. inhérent, cf. lat. inhaerens]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INERÉNȚĂ s.f. Calitatea a ceea ce este inerent. [Cf. fr. inhérence]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INERÉNT, -Ă adj. (și adv.) care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. (< fr. inhérent, lat. inhaerens) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

INERÉNȚĂ s. f. 1. calitatea, starea a ceea ce este inerent. 2. caracteristică a unei relații de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiași unități. (< fr. inhérence) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

inerént adj. m., pl. inerénți; f. sg. ineréntă, pl. inerénte (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard