INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis. (Sursa: DEX '98 )
INDULGÉNT, -Ă adj. Iertător; îngăduitor; blând. [Cf. fr. indulgent, lat. indulgens]. (Sursa: DN )
INDULGÉNT, -Ă adj. care manifestă indulgență; iertător; îngăduitor; tolerant. (< fr. indulgent, lat. indulgens) (Sursa: MDN )
INDULGÉNT adj. 1. v. iertător. 2. v. concesiv. (Sursa: Sinonime )
Indulgent ≠ exigent, riguros, sever, neiertător, neîngăduitor, netolerant, strict (Sursa: Antonime )
indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. sg. indulgéntă, pl. indulgénte (Sursa: Ortografic )
INDULGÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care iartă cu ușurință greșelile cuiva; îngăduitor; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bună înțelegere; îngăduitor; blând; blajin. Atitudine ~tă. /<fr. indulgent, lat. indulgens, ~ntis (Sursa: NODEX )
| indulgent adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | indulgent | indulgentul | indulgentă | indulgenta |
| plural | indulgenți | indulgenții | indulgente | indulgentele |
| genitiv-dativ | singular | indulgent | indulgentului | indulgente | indulgentei |
| plural | indulgenți | indulgenților | indulgente | indulgentelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
