Dex induce, induce, definiţie induce, dex.ro Mobile

A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare
A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire). (Sursa: DEX '98 )

INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere]. (Sursa: DN )

INDÚCE vb. tr. 1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ în eroare = a înșela. 2. (log.) a face un raționament inductiv. 3. a produce o inducție electromagnetică. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere) (Sursa: MDN )

A INDÚCE indúc tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere (Sursa: NODEX )

induce verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) induce	inducere	indus	inducând	singular	plural
		(a) induce	inducere	indus	inducând	indu, induce	induceți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	induc	(să) induc	induceam	indusei	indusesem
	a II-a (tu)	induci	(să) induci	induceai	induseși	induseseși
	a III-a (el, ea)	induce	(să) inducă	inducea	induse	indusese
plural	I (noi)	inducem	(să) inducem	induceam	induserăm	induseserăm, indusesem*
	a II-a (voi)	induceți	(să) induceți	induceați	induserăți	induseserăți, induseseți*
	a III-a (ei, ele)	induc	(să) inducă	induceau	induseră	induseseră

* Formă nerecomandată