ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți. (Sursa: DEX '98 )
ÎNDREPTĂȚÍT adj. 1. v. fundamentat. 2. drept, just, legitim. (O cerere ~.) 3. v. chemat. 4. v. au-torizat. (Sursa: Sinonime )
Îndreptățit ≠ neîndreptățit (Sursa: Antonime )
| îndreptăți verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) îndreptăți | îndreptățire | îndreptățit | îndreptățind | singular | plural |
| îndreptățește | îndreptățiți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | îndreptățesc | (să) îndreptățesc | îndreptățeam | îndreptății | îndreptățisem |
| a II-a (tu) | îndreptățești | (să) îndreptățești | îndreptățeai | îndreptățiși | îndreptățiseși |
| a III-a (el, ea) | îndreptățește | (să) îndreptățească | îndreptățea | îndreptăți | îndreptățise |
| plural | I (noi) | îndreptățim | (să) îndreptățim | îndreptățeam | îndreptățirăm | îndreptățiserăm, îndreptățisem* |
| a II-a (voi) | îndreptățiți | (să) îndreptățiți | îndreptățeați | îndreptățirăți | îndreptățiserăți, îndreptățiseți* |
| a III-a (ei, ele) | îndreptățesc | (să) îndreptățească | îndreptățeau | îndreptățiră | îndreptățiseră |
* Formă nerecomandată
| îndreptățit adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | îndreptățit | îndreptățitul | îndreptățită | îndreptățita |
| plural | îndreptățiți | îndreptățiții | îndreptățite | îndreptățitele |
| genitiv-dativ | singular | îndreptățit | îndreptățitului | îndreptățite | îndreptățitei |
| plural | îndreptățiți | îndreptățiților | îndreptățite | îndreptățitelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
