INDISPÚS, -Ă,indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de m*********e. – V. indispune. Cf. fr. indisposé. (Sursa: DEX '98 )
indispús adj. m., pl. indispúși; f. sg. indispúsă, pl. indispúse (Sursa: Ortografic )
INDISPÚNE,indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune). (Sursa: DEX '98 )
A INDISPÚNE indispúntranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer (Sursa: NODEX )
A SE INDISPÚNE mă indispúnintranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer (Sursa: NODEX )
INDISPÚS ~să (~și, ~se) 1) Care este prost dispus; fără dispoziție. 2) Care este afectat de o indispoziție; ușor bolnav. /v. a (se) indispune (Sursa: NODEX )
INDISPÚNEvb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune]. (Sursa: DN )