Dex indispune, indispune, definiţie indispune, dex.ro Mobile

INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune). (Sursa: DEX '98 )

INDISPÚNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune]. (Sursa: DN )

INDISPÚNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer) (Sursa: MDN )

INDISPÚNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva. (Sursa: Sinonime )

indispúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún; conj. prez. 3 sg. și pl. indispúnă; ger. indispunând (Sursa: Ortografic )

A INDISPÚNE indispún tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer (Sursa: NODEX )

A SE INDISPÚNE mă indispún intranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer (Sursa: NODEX )

A (se) indispune ≠ a (se) învoioșa (Sursa: Antonime )

A indispune ≠ a bucura (Sursa: Antonime )

A se indispune ≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli (Sursa: Antonime )

Declinări/Conjugări

indispune verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) indispune	indispunere	indispus	indispunând	singular	plural
		(a) indispune	indispunere	indispus	indispunând	indispune	indispuneți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	indispun	(să) indispun	indispuneam	indispusei	indispusesem
	a II-a (tu)	indispui	(să) indispui	indispuneai	indispuseși	indispuseseși
	a III-a (el, ea)	indispune	(să) indispună, indispuie	indispunea	indispuse	indispusese
plural	I (noi)	indispunem	(să) indispunem	indispuneam	indispuserăm	indispuseserăm, indispusesem*
	a II-a (voi)	indispuneți	(să) indispuneți	indispuneați	indispuserăți	indispuseserăți, indispuseseți*
	a III-a (ei, ele)	indispun	(să) indispună, indispuie	indispuneau	indispuseră	indispuseseră

* Formă nerecomandată