A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația
A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute
A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată
A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri
A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație
A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură
A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nici o ispravă
A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească
A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile
A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.)
A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură
A intra (sau a cădea, a băga) mesa = a ajunge (sau a face pe cineva să ajungă) într-o situație neplăcută, a intra (sau a băga pe cineva) într-o încurcătură, într-un bucluc
A intra într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcătură etc.)
A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură
A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a nu găsi ieșire dintr-o încurcătură
A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei
A o feșteli = a o păți, a intra într-o încurcătură; a se face de râs
A o lasa moartă (în păpușoi) = a lasa o chestiune încurcată, a renunța la ceva
A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune
A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură
A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă
A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături
A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva)
A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură
A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți
A se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură
A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun
A-și băga (sau vârî) capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie = a-și cauza singur neplăceri, încurcături
A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături
A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură
Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată
a face șoptana (cuiva) = a crea încurcături, dificultăți, neplăceri (cuiva)
În noduri = încâlcit, încurcat
încurcă-lume = om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic
ÎNCURCÁ,încúrc, vb. I. 1. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. invar. = om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde șirul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată. confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). (Sursa: DEX '98 )
A ÎNCURCÁ încúrctranz. 1) A face să se încurce; a încâlci. ~ firele. ◊ ~ vorba a vorbi confuz (ascunzând ceva). A o ~ rău a nimeri la strâmtoare. ~ ițele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încâlci. 3) (persoane) A împiedica, sustrăgând atenția; a încâlci. ~ lumea. /<lat. incolicare (Sursa: NODEX )
A SE ÎNCURCÁ mă încúrcintranz. 1) (despre fire, ață, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface ușor; a se încâlci. Ițele s-au ~t. ◊ A i ~ potecile a o păți rău. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se împiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rătăci. 4) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încâlci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se zăpăci. 6) A nimeri într-o situație nedorită. 7) A fi pus în mreje. ◊ ~ în datorii a avea prea multe datorii bănești. /<lat. incolicare (Sursa: NODEX )
ÎNCURCÁ vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încâlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Ițele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroși, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.)3. v. rătăci. 4. v. confunda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. fâstâci. 8. v. deranja. (Sursa: Sinonime )
ÎNCURCÁ vb. v. întârzia, zăbovi. (Sursa: Sinonime )
A (se) încurca ≠ a (se) descurca, a (se) limpezi (Sursa: Antonime )
A încurca ≠ a ajuta (Sursa: Antonime )
încurcá (încúrc, încurcát), vb. – 1. A încîlci. – 2. A opri de la o acțiune, a stînjeni. – 3. A complica, a tulbura. – 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a-și pierde firul ideilor. – 6. (Refl.) A cădea în propria plasă, a se angaja într-o afacere de unde nu mai poate ieși. – 7. (Refl.) A zăbovi, a pierde vremea. – 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limbă, a o rupe. Origine incertă. Dacă sensul primitiv este acela de „a înșela” (cf. Coresi, hitlenia de încurcăm unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la currĕre, de tipul *currĭcāre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se știe că part. cursum a dat în rom. cursă, astfel că semantismul unui eventual *currĭcāre n-ar oferi dificultate. Evoluția posterioară este de asemenea firească, întrucît ideea de „a întinde o cursă” se completează spontan cu cea de „a stînjeni” sau „a încurca”. Este însă posibil și să fie vorba de o origine expresivă, ca în îngurga, s.v. Celelalte explicații nu sînt suficiente: de la descurca, și acesta din lat. *de-obscūrĭcāre „a lumina” (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 680; Pușcariu 514), opinie abandonată în DAR, și care făcea ca un termen concret să provină dintr-unul abstract; din lat. *inculcāre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic și semantic; din lat. *incolĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), și acesta de la colus „furcă de tors”, imposibil semantic vorbind; în loc de *încruca, și acesta din gr. ϰροϰῶ „a împleti” (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. încurcală, s. f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcător, adj. (care produce confuzie); încurcătură, s. f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcă-lume, s. m. (persoană care încurcă pe alții, care nu e bună de nimic); descurca, vb. (a descîlci; a lămuri, a limpezi; refl., a-și aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limbă străină), format pe baza lui încurca, ca descuia față de încuia sau deschide față de închide; descurcăreț, adj. (om care se descurcă). (Sursa: DER )
încurcá vb., ind. prez. 1 sg. încúrc, 3 sg. și pl. încúrcă, perf. s. 1 sg. încurcái (Sursa: Ortografic )
încúrcă-lúme s. m. și f. invar. (Sursa: Ortografic )