INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. (Rar) Care incriminează; acuzator. [Var.: încriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )
INCRIMINATÓR, -OÁRE adj. (Rar) Care incriminează; acuzator. [Cf. fr. incriminatoire]. (Sursa: DN )
INCRIMINATÓR, -OÁRE adj. care incriminează. (< fr. incriminatoire) (Sursa: MDN )
INCRIMINATÓR adj. v. acuzator. (Sursa: Sinonime )
incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre (Sursa: Ortografic )
ÎNCRIMINATÓR, -OÁRE, adj. v. incriminator. (Sursa: DEX '98 )
| incriminator adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | incriminator | incriminatorul | incriminatoare | incriminatoarea |
| plural | incriminatori | incriminatorii | incriminatoare | incriminatoarele |
| genitiv-dativ | singular | incriminator | incriminatorului | incriminatoare | incriminatoarei |
| plural | incriminatori | incriminatorilor | incriminatoare | incriminatoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
| încriminator adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | încriminator | încriminatorul | încriminatoare | încriminatoarea |
| plural | încriminatori | încriminatorii | încriminatoare | încriminatoarele |
| genitiv-dativ | singular | încriminator | încriminatorului | încriminatoare | încriminatoarei |
| plural | încriminatori | încriminatorilor | încriminatoare | încriminatoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
