INCANTÁȚIE, incantații, s. f. (Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INCANTÁȚIE s.f. Cuvânt magic; ceremonie prin care vracii pretind că fac farmece și vrăji; (fig.) stare de extaz; încântare. [Gen. -iei, var. incantațiune s.f. / cf. fr. incantation, lat. incantatio]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INCANTÁȚIE s. f. 1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece și vrăji. 2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă. (< fr. incantation, lat. incntatio) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

incantáție s. f. (sil. -ți-e), art. incantáția (sil. -ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

INCANTÁȚIE ~i f. Stare de încântare. [G.-D. incantației] /<fr. incantation, lat. incantatio, ~onis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard