Dex implora, implora, definiţie implora, dex.ro Mobile

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare. (Sursa: DEX '98 )

IMPLORÁ vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). [P.i. implór. / < fr. implorer, it., lat. implorare]. (Sursa: DN )

implorá (implór, implorát), vb. – A ruga stăruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. – Der. implorator, adj. (care imploră). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj. (Sursa: DER )

A IMPLORÁ implór tranz. 1) (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insistență. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorare (Sursa: NODEX )

implora verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) implora	implorare	implorat	implorând	singular	plural
		(a) implora	implorare	implorat	implorând	imploră	implorați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	implor	(să) implor	imploram	implorai	implorasem
	a II-a (tu)	implori	(să) implori	implorai	implorași	imploraseși
	a III-a (el, ea)	imploră	(să) implore	implora	imploră	implorase
plural	I (noi)	implorăm	(să) implorăm	imploram	implorarăm	imploraserăm, implorasem*
	a II-a (voi)	implorați	(să) implorați	implorați	implorarăți	imploraserăți, imploraseți*
	a III-a (ei, ele)	imploră	(să) implore	implorau	implorară	imploraseră

* Formă nerecomandată