IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Rar) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent. (Sursa: DEX '98 )
IMPENITÉNT, -Ă adj. (Rar) Nepocăit; care persistă în greșeală. [< fr. impénitent]. (Sursa: DN )
IMPENITÉNT, -Ă adj. care nu se căiește, nu are remușcări. (< fr. impénitent) (Sursa: MDN )
impenitént adj. m., pl. impeniténți; f. sg. impeniténtă, pl. impeniténte (Sursa: Ortografic )
| impenitent adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | impenitent | impenitentul | impenitentă | impenitenta |
| plural | impenitenți | impenitenții | impenitente | impenitentele |
| genitiv-dativ | singular | impenitent | impenitentului | impenitente | impenitentei |
| plural | impenitenți | impenitenților | impenitente | impenitentelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
