HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (Fam.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareț. – Hârb + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 )
HÂRBÁR s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond. (Sursa: Sinonime )
hârbár adj. m., pl. hârbári; f. sg. hârbáră, pl. hârbáre (Sursa: Ortografic )
| hârbar adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | hârbar | hârbarul | hârbară | hârbara |
| plural | hârbari | hârbarii | hârbare | hârbarele |
| genitiv-dativ | singular | hârbar | hârbarului | hârbare | hârbarei |
| plural | hârbari | hârbarilor | hârbare | hârbarelor |
| vocativ | singular | hârbarule | hârbaro |
| plural | hârbarilor | hârbarelor |
