HÂRB,hârburi, s. n. 1. (Pop.) Ciob, spărtură. 2. Vas (de bucătărie) vechi, uzat, spart sau de proastă calitate; p. gener. orice lucru lipsit de valoare, vechi, stricat. 2. Fig. Om bătrân, bolnav, neputincios. – Cf. bg. hărbel. (Sursa: DEX '98 )
HÂRB ~urin. 1) Bucată dintr-un vas spart; ciob. 2) Vas de bucătărie de calitate proastă sau știrbit. 3) fig. Lucru foarte uzat, care nu mai poate fi utilizat. 4) fig. Persoană neputincioasă (din cauza vârstei sau a unei boli). /cf. bulg. hărbel (Sursa: NODEX )
HÂRB s. v. ciob. (Sursa: Sinonime )
HÂRB s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit, vas. (Sursa: Sinonime )
hârb s. n., pl. hârburi (Sursa: Ortografic )
hîrb (hấrburi), s. n. – Ciob, ciuruc. – Mr. hrup, megl. ărb, herb. Sl., cf. bg. hărb (DAR, după Miklosich, Slaw. Elem., 52 și Cihac, II, 135, din sl. crepu). – Cf. hîrbar, s. n. (loc unde se aruncă cioburile); hîrbărie, s. f. (lucruri stricate); hîrbui, vb. refl. (a se preface în hîrburi, a se strica); hîrbar, adj. (băgăreț), plecîndu-se de la ideea că „își bagă nasul prin toate oalele”; hîrbăreț, adj. (băgăreț, indiscret). (Sursa: DER )
