HUCEÁG, huceaguri, s. n. (Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huci. – Din ucr. huščak. (Sursa: DEX '98 )
HUCEÁG ~uri n. pop. Pădure tânără și deasă; crâng. /<ucr. hušțak (Sursa: NODEX )
HUCEÁG s. v. crâng, desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș. (Sursa: Sinonime )
huceág s. n., pl. huceáguri (Sursa: Ortografic )
| huceag substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | huceag | huceagul |
| plural | huceaguri | huceagurile |
| genitiv-dativ | singular | huceag | huceagului |
| plural | huceaguri | huceagurilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
