A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi
A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv
A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească
A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată
A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza
A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva
A pune în balanță = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre
A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți
A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile
A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva
A ști una și bună = a avea o părere hotărâtă, pe care nu o poate zdruncina nimeni
A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru)
A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic
A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva
A-și lua hamul și praștia = a-și căuta de lucru; a se apuca cu hotărâre de treabă; a-și găsi un rost
A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva
A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; a se încăpățâna
Cap de țară = margine de țară; hotar
Cu ascuțime = hotărât, ferm
Cu hotărâre = fără îndoială, sigur
Cu jumătate de inimă sau cu inima pe jumătate = fără curaj, fără hotărâre, fără avânt
Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm
Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit
Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă
La (o) adică sau la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie
Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; hotar
În doi peri = a) cărunt; care este între două vârste; b) (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) amețit de băutură; cherchelit
HOTÁR,hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. (Sursa: DEX '98 )
HOTÁR ~en. 1) Linie de demarcație care desparte o țară de alta; graniță; frontieră. ◊ Peste ~e în străinătate. 2) Linie de demarcație între două proprietăți sau între două porțiuni de teren. 3) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; extremă. ◊ Fără ~e nesfârșit; nețărmuit. /<ung. határ (Sursa: NODEX )
HOTÁR s. 1. v. frontieră. 2. v. hat. 3. v. limită. (Sursa: Sinonime )
hotár (hotáre), s. n. – 1. Limită, margine. – 2. Frontieră, graniță. – 3. Capăt, extremă. – 4. Proprietate, teren delimitat. – 5. (Înv.) Hotărîre. Mag. hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi, Dict., 92). Nu este sigur că mag. a dat sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich, Slavonic R., XI, 36.; sb. hatar începînd cu sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul rom. poate proveni din sl., cf. sb. atar „regiune”. – Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se mărgini, a se învecina), cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”; nehotărîre, s. f. (lipsă de hotărîre); nehotărît, adj. (indecis); hotăraș (var. hotărîș), adj. (învecinat), din mag. határos (Löwe 20; Gáldi, Dict., 137); hotărîtor, adj. (decisiv, determinant); hotărît, adv. (sigur, fără îndoială); hotărîtură, s. f. (înv., delimitare); hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moșii); hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita); hotărnicie, s. f. (demarcare); înhotărît, adj. (înv., limitrof). (Sursa: DER )
