HOLOCÉN s. n., HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

HOLOCÉN s.n. Ultima epocă (serie) a cuaternarului; aluviu. // adj. Care aparține acestei epoci. [Var. olocen s.n. / < fr. holocéne, cf. gr. holos – întreg, kainos – recent]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

HOLOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) ultima epocă a cuaternarului, care se continuă până azi; aluviu; actual (II). (< fr. holocène) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

HOLOCÉN s. (GEOL.) aluviu. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

holocén adj. m., pl. holocéni; f. sg. holocénă, pl. holocéne (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

holocén s. n. (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard