HOBANÁ vb. tr. a fixa cu ajutorul hobanelor. (< fr. haubaner) (Sursa: MDN )
hobaná vb., ind. prez. 1 sg. hobanéz, 3 sg. și pl. hobaneáză (Sursa: Ortografic )
HOBÁNĂ s.f. v. hoban. (Sursa: DN )
| hobana verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) hobana | hobanare | hobanat | hobanând | singular | plural |
| hobanează | hobanați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | hobanez | (să) hobanez | hobanam | hobanai | hobanasem |
| a II-a (tu) | hobanezi | (să) hobanezi | hobanai | hobanași | hobanaseși |
| a III-a (el, ea) | hobanează | (să) hobaneze | hobana | hobană | hobanase |
| plural | I (noi) | hobanăm | (să) hobanăm | hobanam | hobanarăm | hobanaserăm, hobanasem* |
| a II-a (voi) | hobanați | (să) hobanați | hobanați | hobanarăți | hobanaserăți, hobanaseți* |
| a III-a (ei, ele) | hobanează | (să) hobaneze | hobanau | hobanară | hobanaseră |
* Formă nerecomandată
| hobană substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | hobană | hobana |
| plural | hobane | hobanele |
| genitiv-dativ | singular | hobane | hobanei |
| plural | hobane | hobanelor |
| vocativ | singular | hobană, hobano |
| plural | hobanelor |
