HELICÓN,helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon. (Sursa: DEX '98 )
HELICÓN ~oánen. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă în formă de spirală, care emite sunete grave. /<fr. hélicon (Sursa: NODEX )
HELICÓNs.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon]. (Sursa: DN )
HELICÓNs. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon) (Sursa: MDN )
helicón s. n., pl. helicoáne (Sursa: Ortografic )
Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo și muzelor. Era socotit drept lăcașul acestora din urmă, cărora – de la numele lui – li se spunea și Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe și Hippocrene. (Sursa: Mitologic )
