HAT,haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor1, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină2. – Cf. ucr. hat „zăgaz”. (Sursa: DEX '98 )
HAT ~urin. 1) Fâșie îngustă de pământ nearat, lăsată drept hotar între două ogoare; răzor. ◊ A fi într-un ~ (sau ~ în ~) cu cineva a fi vecin cu cineva. 2) Teren arabil nelucrat; pârloagă. /<turc. had (Sursa: NODEX )
HAT s. hotar, răzor, (reg.) călușire, dorjincă, forgașă, hașpor, mejdă, mejdină, meșghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.) (Sursa: Sinonime )
HAT s. v. paragină, pârloagă, țelină. (Sursa: Sinonime )
hat2, háturi, s.n. (înv.) ordin sau decret ieșit din cancelaria Sultanului; firman, iradea. (Sursa: DAR )
hat3, hați (hazi), s.m. (înv.) 1. taur. 2. cal dobrogean; armăsar. (Sursa: DAR )
hat (háturi), s. n. – 1. Răzor, hotar. – 2. Cîmp nelucrat, pîrloagă. – Var. hatie. Rut. hat „dig” (DAR; Scriban), datorită formei specifice a hatului. După Moldovan 425; din tc. hatt „linie”. – Der. hătaș, s. m. (vecin); hătui, vb. (a fixa limite, a delimita; a fi vecini); hait, s. n. (Mold., dig), a cărui der. nu este clară; hăti,, vb. (Bucov., a zăvorî; a îngrămădi), din rut. hatyty „a face dig”. (Sursa: DER )
hat (háturi), s. n. – Ordin, decret al sultanului. Tc. hat (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 843). Înv., ca și comp. hati-humaium, s. n. (decret imperial), din tc. hati humayun și hatișerif, s. n. (decret), din tc. hati șerif „ordin sacru”. (Sursa: DER )
hat s. n., pl. háturi (Sursa: Ortografic )
HAȚ interj. Cuvânt care indică o mișcare bruscă și neașteptată, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
HĂT adv. (Reg.; însoțește adjective, adverbe și locuțiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ◊ Expr. Hăt și bine = mult și bine, fără sfârșit. – Din ucr. het'. (Sursa: DEX '98 )
HĂȚ1,hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângătoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. (Sursa: DEX '98 )
HĂȚ2 interj. V. hâț. (Sursa: DEX '98 )
HÂȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare bruscă și rapidă, când cineva apucă, smucește sau trage ceva. ◊ Expr. Hâț în sus, hâț în jos sau hâț în dreapta, hâț în stânga, arată sforțările, încercările numeroase și diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acțiune sau pentru a scăpa dintr-o situație neplăcută. [Var.: hăț interj.] – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
HAȚinterj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă sau pentru a apuca, a înhăța pe cineva sau ceva pe neașteptate). /Onomat. (Sursa: NODEX )
HĂTadv. La o depărtare mare; departe. ◊ ~ departe foarte departe. ~ și bine fără sfârșit. /<ucr. het (Sursa: NODEX )
HĂȚ ~urin. mai ales la pl. Element de harnașament constând dintr-un complex de curele (sau frânghii) cu ajutorul cărora se conduc caii înhămați. ◊ A ține în ~uri a ține din scurt pe cineva. A lua ~urile în mână a prelua conducerea. /cf. haț (Sursa: NODEX )
HÂȚinterj. (se folosește pentru a reda zgomotul făcut de o mișcare bruscă, o smuncitură) /Onomat. (Sursa: NODEX )
HAȚ interj. hap! (~! a pus mâna pe el.) (Sursa: Sinonime )
HĂT adv. v. foarte, tare, tocmai. (Sursa: Sinonime )
HĂȚ s. frâu. (Strânge ~ul și oprește calul.) (Sursa: Sinonime )
HĂȚ s. v. laț, ștreang. (Sursa: Sinonime )
haț interj. – Indică o mișcare rapidă, pentru a lua ceva prin surprindere. – Var. hăț. Creație expresivă, cf. hap. Hăț, se spune și pentru a obliga caii s-o ia la dreapta. – Der. hăț, s. n. (frîu; laț); hățaș, s. m. (cal care ascultă de frîu); hățui, vb. (a mîna cu frîiele caii); înhăța, vb. (a apuca, a prinde; a înșfăca). Cf. hoț, hățaș. (Sursa: DER )
hăt adv. – Mult, tare, foarte. Rut. het (Weigand, Dialekte der Bukowina, Leipzig, 1904, p. 96; DAR). Este rar în Munt. Cihac, II, 505, pleacă de la mag.
hát „la fel”. (Sursa: DER )
hîț interj. – Indică o mișcare ritmică de legănat. – Var. hîța, huța, uța, ița. Creație spontană. – Der. hîță, s. f. (Banat, sanie); hîțîi (var. hați, hățăi, ița, huțăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mișca), cf. bîțîi; hîțîna (var. hîțina, hîțîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlțîna (var. hîlțîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv, cf. sgîlțîna; hîrț, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huță, s. f. (leagăn, scrînciob); huiț, s. n. (Trans., a legăna); huțuna (var. huțîna, huțina), vb. (a scutura; a legăna); huțuț, s. n. (leagăn, scrînciob); huțuța, vb. (a legăna); huțupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heață, s. f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîțînătoare (var. huțunătoare), s. f. (scrînciob); (h)oțopină (var. huțupină), s. f. (mîrțoagă; femeie rotofeie). (Sursa: DER )
haț interj. (Sursa: Ortografic )
hăt adv. (Sursa: Ortografic )
hăț s. n., pl. hățuri (Sursa: Ortografic )
hâț interj. (Sursa: Ortografic )
at și hat m. (turc. at, cal; bg. at, hat, armăsar. V. bahmet). L. V. Cal bun saŭ armăsar. Azĭ. Olt. Serbia (hat): împăratu încalecă pe hatu luĭ (N. Pl. Ceaur, 82). – În P. P. hată, pl. e, ĭapă. Și hatoáĭcă, pl. e (Aricescu, 43). (Sursa: Scriban )
DER MOHR HAT SEINE ARBEIT GETAN; DER MOHR KANN GEHEN (germ.) maurul și-a îndeplinit misiunea; maurul poate să plece – Schiller, „Fiesco”, act. III, scena 4. Astăzi, formulă glumeață, de retragere, atunci când simți că nu mai este nevoie de prezența sau de serviciile tale. (Sursa: DE )
NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei și judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”. (Sursa: DE )
RAUM FÜR ALLE HAT DIE ERDE (germ.) pământul are loc pentru toți – Schiller, „Der Alpenjäger”. Pledoarie pentru toleranță și omenie. (Sursa: DE )
