HARTUÍ,hartuiesc, vb. IV. V. hartoi. (Sursa: DEX '98 )
HĂRȚUÍ,hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
HÂRȚUÍ,hârțuiesc, vb. IV. V. hărțui. (Sursa: DEX '98 )
A HĂRȚUÍ ~iésctranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții, reproșuri etc.); a necăji; a pisa. 2) (dușmani) A ataca în permanență, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (ființe) A irita peste măsură în mod intenționat; a zădărî; a întărâta; a ațâța. /harță + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
A SE HĂRȚUÍ mă ~iéscintranz. pop. A face schimb de hărțuieli (unul cu altul). /harță + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
HĂRȚUÍ vb. 1. v. încăiera. 2. v. asmuți. (Sursa: Sinonime )
hărțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărțuiáscă (Sursa: Ortografic )
