Dex.Ro Mobile
Vezi 6 expresii

HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hăn. (Sursa: DEX '98 )

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han. (Sursa: DEX '98 )

HAN s. (IST.) han-tătar. (Sursa: Sinonime )

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.) (Sursa: Sinonime )

han (háni), s. m. – Titlu purtat de conducătorii tătări. Tc. (tăt.) han (Șeineanu, II, 203), cf. rus. chan, fr. khan, sp. kan. – Der. hănie, s. f. (demnitate de han); hănesc, adj. (propriu unui han); hănesc, adj. (propriu unui han); hantătar, s. m. (han). (Sursa: DER )

han (hanuri), s. n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane. – Der. hangiu (mr. hăngi), s. m. (persoană care ține un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiță (var. hangioaică), s. f. (nevastă de hangiu; femeie care ține un han). (Sursa: DER )

han (persoană) s. m., pl. hani (Sursa: Ortografic )

han (local) s. n., pl. hánuri (Sursa: Ortografic )

HAN1 ~i m. ist. (în unele țări din Orient; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hăn (Sursa: NODEX )

HAN2 ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie și cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii și căruțele. /<turc. han (Sursa: NODEX )

Declinări/Conjugări
han (persoană; -i)   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular han hanul
plural hani hanii
genitiv-dativ singular han hanului
plural hani hanilor
vocativ singular
plural

han (local; -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular han hanul
plural hanuri hanurile
genitiv-dativ singular han hanului
plural hanuri hanurilor
vocativ singular
plural