HALEÁ adj. invar. (Înv., despre boieri) În serviciu, în funcție, în activitate. – Tc. hâljâ. (Sursa: DLRM )
hále(a)! interj. (frecvent repetată) strigăt cu care se mână sau se alungă gâștele, curcile sau rațele; gâle-gâle!, gâri-gâri!, ghiri-ghiri!; bii-bii!; mani-mani!, uti-uti!. (Sursa: DAR )
haleá adv. și adj. invar. (reg., înv.) 1. (adv.) acum în timpul de față, actual. 2. (adj. invar.; despre boieri) în serviciu, în funcțiune, în activitate. (Sursa: DAR )
haleá adv. – (Înv.) În funcție activă, în slujbă. Tc. halya, hala. Sec. XVIII, termen de administrație, fără circulație reală (Șeineanu, II, 200). (Sursa: DER )
HALÍ,halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo. (Sursa: DEX '98 )
A HALÍ ~éscintranz. fam. A consuma hrană pentru a-și menține existența; a mânca. /<țig. halo (Sursa: NODEX )
HALÍ vb. v. consuma, mânca. (Sursa: Sinonime )
halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva). (Sursa: DAR )
halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg. (Sursa: DER )
halí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 sg. și pl. haleáscă (Sursa: Ortografic )
