(A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău
(A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina ruptă în coate; b) (a fi îmbrăcat) sărăcăcios; (a fi) sărac
A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri
A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare
A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare
A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; a se prosterna, a se umili
A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește)
A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase
A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi
A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol
Să-l (sau să o etc.) porți sănătos sau sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă
Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă)
HAÍN, -Ă,haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain. (Sursa: DEX '98 )
HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin (Sursa: NODEX )
HAÍN adj. v. trădător. (Sursa: Sinonime )
HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud. (Sursa: Sinonime )
Hain ≠ milos, milostiv (Sursa: Antonime )
haín (haínă), adj. – 1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoț”, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s. f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc, s. n. (trădare). Sec. XVII, toți der. sînt înv. (Sursa: DER )
haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne (Sursa: Ortografic )
