HAGÍU,hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. haci. (Sursa: DEX '98 )
hagíu (hagíi), s. m. – Pelerin, mai ales la Ierusalim sau, cu referire la musulmani, la Mecca. – Mr. hagiu, aghiu. Tc. haci (Șeineanu, II, 194; Ronzevalle 80), cf. ngr. χατζῆς, alb. haği, bg. hadžiia, sb. haği(ja); cuvîntul tc. provine din ngr. ἄγιος „sfînt”. – Der. hagealîc, s. n. (pelerinaj), din tc. hacilik; hagiică, s. f. (femeie care face pelerinaj). (Sursa: DER )
hagíu s. m. (în nume proprii Hagi-), art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (Sursa: Ortografic )
HAGÍU ~im. înv. 1) Persoană care a fost să se închine la locurile sfinte. 2) Titlu pe care îl primea cel care făcea o astfel de călătorie. /<turc. haci (Sursa: NODEX )
HAGIU, Grigore (1933-1985, n. Târgu Bujor), poet român. Versuri de factură reflexivă, existențială („Continentele ascunse”, „Nostalgica triadă”), care preiau de la Nichita Stănescu o serie de obsesii tematice și procedee artistice. Lirica sa îmbracă adesea un veșmânt sărbătoresc și solemn, când se întoarce asupra originilor, a lumii rurale și a trecutului din care coboară („Fantastica pădure”, „Alte sonete”). (Sursa: DE )
