A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale
A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte
A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte
A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri
HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak. (Sursa: DEX '98 )
HAC2,hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak. (Sursa: DEX '98 )
HAC s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu. (Sursa: Sinonime )
hac3,hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târși, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele. (Sursa: DAR )
hac (hácuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se folosește numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383). (Sursa: DER )
hac (hácuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR). (Sursa: DER )
hac (hácuri), s. n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui. (Sursa: DER )
hac (răfuială) s. n., pl. hácuri (Sursa: Ortografic )
hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri (Sursa: Ortografic )
HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
HAC1n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak (Sursa: NODEX )
HAC2 ~urin. Cui de fier care se bate la talpa încălțămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak (Sursa: NODEX )
HÂCinterj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiță sau când i se oprește brusc respirația). /Onomat. (Sursa: NODEX )
hâc,hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic. (Sursa: DAR )
hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca și al sughițului și, în general, respirația gîfîită. Creație spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughițuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucișare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s. f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”). (Sursa: DER )
hâc interj. (Sursa: Ortografic )
AB HOC ET AB HAC (lat.) de ici și de colo – A vorbi ab hoc et ab hac, a vorbi anapoda, a spune vrute și nevrute. V. Á tort et à travers. (Sursa: DE )
