GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

GRÁNIȚĂ s. 1. v. frontieră. 2. v. limită. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

grániță (gránițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

grániță s. f., g.-d. art. grániței; pl. gránițe (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

GRÁNIȚĂ ~e f. 1) Linie de demarcație naturală sau convențională care desparte diferite țări; frontieră; hotar. ◊ Peste (sau dincolo de) ~ într-o țară străină. De peste ~ dintr-o țară străină. 2) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; hotar. [G.-D. graniței] /<bulg., sb. granica (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard