GHEMULÉȚ, ghemulețe, s. n. Diminutiv al lui ghem1; ghemușor. – Ghem1 + suf. -uleț. (Sursa: DEX '98 )
GHEMULÉȚ s. ghemușor, (rar) ghemuț. (Sursa: Sinonime )
ghemuléț s. n., pl. ghemuléțe (Sursa: Ortografic )
| ghemuleț substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | ghemuleț | ghemulețul |
| plural | ghemulețe | ghemulețele |
| genitiv-dativ | singular | ghemuleț | ghemulețului |
| plural | ghemulețe | ghemulețelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
