FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț. – Lat. fenum. (Sursa: DEX '98 )
FÂN s. v. firuță, șovar-de-munte. (Sursa: Sinonime )
fân s. n., pl. fânuri (Sursa: Ortografic )
FÂN ~urin. Nutreț din iarbă cosită și uscată. ◊ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum (Sursa: NODEX )
CRINUL-FÂNULUI s. v. crin-galben. (Sursa: Sinonime )
FÂNUL-CĂMÍLEI s. v. roșățea. (Sursa: Sinonime )
FÂNUL-CÂINELUI s. v. roșățea. (Sursa: Sinonime )
FLOAREA-FÂNULUI s. v. firuță. (Sursa: Sinonime )
fîn (fînuri), s. n. – 1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna. (Sursa: DER )
