FURT,furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. (Sursa: DEX '98 )
FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) c*******ă, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) m*******ă, șuteală. (A comite un ~.)2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire. (~ul unei sume de bani.) (Sursa: Sinonime )
furt (fúrturi), s. n. – Hoție, infracțiune. – Mr. furtu. Lat. fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtișag, s. n. (hoție, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279. (Sursa: DER )
furt s. n., pl. fúrturi (Sursa: Ortografic )
FURT ~urin. Delict constând în însușirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoție. /<lat. furtum (Sursa: NODEX )
