FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere]. (Sursa: DN )
FLEXÁ vb. tr. a îndoi; a flecta. (< lat. flexere) (Sursa: MDN )
flexá vb., ind. prez. 1 sg. flexéz, 3 sg. și pl. flexeáză (Sursa: Ortografic )
| flexa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) flexa | flexare | flexat | flexând | singular | plural |
| flexează | flexați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | flexez | (să) flexez | flexam | flexai | flexasem |
| a II-a (tu) | flexezi | (să) flexezi | flexai | flexași | flexaseși |
| a III-a (el, ea) | flexează | (să) flexeze | flexa | flexă | flexase |
| plural | I (noi) | flexăm | (să) flexăm | flexam | flexarăm | flexaserăm, flexasem* |
| a II-a (voi) | flexați | (să) flexați | flexați | flexarăți | flexaserăți, flexaseți* |
| a III-a (ei, ele) | flexează | (să) flexeze | flexau | flexară | flexaseră |
* Formă nerecomandată
