A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar
A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală
A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări
A da cu melița = a trăncăni, a flecări
A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi
A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări
A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar
Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez
Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală
FLECÁR, -Ă,flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 )
