FLAMÁND, -Ă,flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. (Sursa: DEX '98 )
FLAMÁND, -Ăadj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand) (Sursa: MDN )
flamánd s. m., adj. m., pl. flamánzi; s. f. (persoană), f. sg. flamándă, g.-d. art. flamándei; pl. flamánde (Sursa: Ortografic )
FLĂMẤND, -Ă,flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
FLĂMÂND ~dă (~zi, ~de) 1) și substantival Care are senzația de foame; căruia îi este foame. Animal ~. 2) fig. fam. Care este dornic de ceva. ~ de lucru. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
FLĂMÂND adj. flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.) (Sursa: Sinonime )
Flămând ≠ sătul, îmbuibat (Sursa: Antonime )
flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjós, adj. (flămând); flămânjúne, s. f. (foame); flămânzáre, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [3419] (Sursa: DER )
