A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva)
A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut
A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa
De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect
Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi
Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens
Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost
La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie
Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit
În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor
În doi peri = a) cărunt; care este între două vârste; b) (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) amețit de băutură; cherchelit
FINÍ,finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire. (Sursa: DEX '98 )
FINÍvb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârși. / < fr. finir, it. finire]. (Sursa: DN )
FINÍvb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire) (Sursa: MDN )
FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina. (Sursa: Sinonime )
finí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc (Sursa: Ortografic )
FIN1, -Ă,fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin. (Sursa: DEX '98 )
FIN2, -Ă,fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus. (Sursa: DEX '98 )
A FINÍ ~ésctranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire (Sursa: NODEX )
FIN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus (Sursa: NODEX )
FIN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație ~ă. /<fr. fin (Sursa: NODEX )
FIN adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.)3. v. selecționat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanțe ~.) (Sursa: Sinonime )
FIN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos. (Sursa: Sinonime )
Fin ≠ grosolan, vulgar (Sursa: Antonime )
fin (fínă), adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin. – Der. finețe, s. f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse. (Sursa: DER )
fin (fíni), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s. f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407). (Sursa: DER )
fin adj. m., pl. fini; f. sg. fínă, pl. fíne (Sursa: Ortografic )
