(A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare
A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic)
A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută
A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva)
A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut
A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe
A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată
A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa
A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri
Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie
Cu sfințenie = cu evlavie; cu exactitate, cu scrupulozitate; corect
De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect
Din topor = fără finețe; grosolan, necioplit
Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi
Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens
Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost
La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie
Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux
Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici
Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit
bun-gust = simț estetic, rafinament
În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor
În deseară = spre seară, pe înserat; (fiind vorba de poziția soarelui) aproape de asfințit
În doi peri = a) cărunt; care este între două vârste; b) (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) amețit de băutură; cherchelit
FIN1, -Ă,fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin. (Sursa: DEX '98 )
FIN2, -Ă,fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus. (Sursa: DEX '98 )
FIN adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.)3. v. selecționat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanțe ~.) (Sursa: Sinonime )
FIN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos. (Sursa: Sinonime )
Fin ≠ grosolan, vulgar (Sursa: Antonime )
fin (fínă), adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin. – Der. finețe, s. f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse. (Sursa: DER )
fin (fíni), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s. f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407). (Sursa: DER )
fin adj. m., pl. fini; f. sg. fínă, pl. fíne (Sursa: Ortografic )
fin s. m., pl. fini (Sursa: Ortografic )
FIN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus (Sursa: NODEX )
FIN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație ~ă. /<fr. fin (Sursa: NODEX )
