A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia
Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice
Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos
Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc
Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe
în răspăr = a) împotriva direcției firești în care crește părul pe capul și pe corpul ființelor; b) împotriva direcției unui curs de apă sau a unui agent fizic în mișcare; c) potrivnic, ostil; echivoc
FIÍNȚĂ,ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință. (Sursa: DEX '98 )
FIÍNȚĂ ~ef. 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. ◊ A da ~ a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; Sil. fi-in-] /<lat. fientia (Sursa: NODEX )
FIÍNȚĂ s. 1. v. existență. 2. v. animal. 3. v. om. 4. v. viață. (Sursa: Sinonime )
Ființă ≠ neființă (Sursa: Antonime )
fiínță s. f. (sil. fi-in-), g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe (Sursa: Ortografic )
