(A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare
A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică
A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani
A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste
A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte
A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită
A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat
FAN,fani s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. – Din engl., fr. fan. (Sursa: DEX '98 )
FANs.m. (Anglicism) Tânăr admirator al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz v. aligator (2) [în DN]. [< it., fr., engl. fan < engl. fanatic]. (Sursa: DN )
FAN1s. m. admirator fanatic al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz sau rock. (< engl., fr. fan) (Sursa: MDN )
-FÁN2, -FANÍEelem. „apariție, strălucire, transparență”. (< fr. -phan, -phanie, cf. gr. phainein, a apărea) (Sursa: MDN )
fan,fánuri, s.n. (înv.) cutie de lanternă, de felinar. (Sursa: DAR )
fan s. m., pl. fani (Sursa: Ortografic )
FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț. – Lat. fenum. (Sursa: DEX '98 )
FAN ~im. Admirator pasionat al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. /<engl., fr. fan (Sursa: NODEX )
FÂN ~urin. Nutreț din iarbă cosită și uscată. ◊ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum (Sursa: NODEX )
CRINUL-FÂNULUI s. v. crin-galben. (Sursa: Sinonime )
FÂN s. v. firuță, șovar-de-munte. (Sursa: Sinonime )
FÂNUL-CĂMÍLEI s. v. roșățea. (Sursa: Sinonime )
FÂNUL-CÂINELUI s. v. roșățea. (Sursa: Sinonime )
FLOAREA-FÂNULUI s. v. firuță. (Sursa: Sinonime )
fîn (fînuri), s. n. – 1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna. (Sursa: DER )
