FÁCLĂ,facle, s. f. Băț (la un capăt cu câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă) care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță. ♦ (Rar) Făclie. – Din bg. fakla. (Sursa: DEX '98 )
FÁCLĂ s. v. torță. (Sursa: Sinonime )
fáclă (fácle), s. f. – Torță. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla. – Der. făclie, s. f. (lumînare; torță), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 și DAR; soluția nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluție care nici ea nu pare convingătoare); făcliaș (var. rară făclaș), s. m. (purtător de torță); făclier, s. m. (lumînar); făclieș, s. m. (Mold., licurici). (Sursa: DER )
fáclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. fáclei; pl. fácle (Sursa: Ortografic )
FÁCLĂ ~ef. 1) Băț prevăzut la un capăt cu cârpe, câlți sau alt material îmbibat cu petrol care servește la iluminat (mai ales în timpul manifestărilor de masă); torță. 2) rar v. FĂCLIE. /<bulg. fakla (Sursa: NODEX )
