FÂNÁȚ, fânațuri, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațe] – Lat. *fenacium. (Sursa: DEX '98 )
FÂNÁȚ s. cositură, fâneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.) (Sursa: Sinonime )
fânáț s. n., pl. fânáțuri/fânáțe (Sursa: Ortografic )
| fânaț (pl. -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | fânaț | fânațul |
| plural | fânațe | fânațele |
| genitiv-dativ | singular | fânaț | fânațului |
| plural | fânațe | fânațelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
| fânaț (pl. -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | fânaț | fânațul |
| plural | fânațuri | fânațurile |
| genitiv-dativ | singular | fânaț | fânațului |
| plural | fânațuri | fânațurilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
