EZITÁ,ezit, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare. (Sursa: DEX '98 )
EZITÁvb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat]. (Sursa: DN )
EZITÁvb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare) (Sursa: MDN )
EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.)2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și ...) (Sursa: Sinonime )
ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter. – Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation. (Sursa: DER )
ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă (Sursa: Ortografic )
A EZITÁ ezítintranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare (Sursa: NODEX )
