EXCLAMÁRE,exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama. (Sursa: DEX '98 )
EXCLAMÁREs.f. Exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație (!) întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. [Var. esclamare s.f. / < exclama]. (Sursa: DN )
EXCLAMÁREs. f. acțiunea de a exclama; exclamație. ♦ semnul ~ării = semn de punctuație (!) după o interjecție, un vocativ sau o propoziție exclamativă ori imperativă. (< exclama) (Sursa: MDN )
EXCLAMÁRE s. v. exclamație. (Sursa: Sinonime )
exclamáre s. f. → clamare (Sursa: Ortografic )
EXCLAMÁ,exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare. (Sursa: DEX '98 )
A EXCLAMÁ exclámtranz. (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu o intonație deosebită. /<fr. exclamer, lat. exclamare (Sursa: NODEX )
EXCLAMÁRE ~ărif. v. A EXCLAMA. ◊ Semnul ~ării semn de punctuație folosit după interjecții, după propoziții exclamative și imperative sau după vocativ. /v. a exclama (Sursa: NODEX )
EXCLAMÁvb. I. tr. A scoate o exclamație; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare]. (Sursa: DN )
EXCLAMÁvb. tr. a scoate o exclamație; a striga. (< fr. exclamer, lat. exclamare) (Sursa: MDN )
EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.) (Sursa: Sinonime )
exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. și pl. exclámă (Sursa: Ortografic )
