EXCELÉNȚĂ,excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia. (Sursa: DEX '98 )
EXCELÉNȚĂs.f.1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia]. (Sursa: DN )
EXCELÉNȚĂs. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia) (Sursa: MDN )
excelénță s. f., g.-d. art. excelénței; pl. excelénțe (Sursa: Ortografic )
Excelénță (termen de adresare) s. f. (Sursa: Ortografic )
EXCELÉNȚĂ ~ef. 1) Caracter excelent; calitate foarte bună. 2) (în țările apusene) Titlu onorific, folosit și ca termen de reverență, acordat ambasadorilor, miniștrilor și demnitarilor bisericești. ◊ Prin ~ în mod foarte reprezentativ; în cel mai înalt grad; eminamente. [G.-D. excelenței] /<fr. excellence, lat. excellentia (Sursa: NODEX )
Excelénța sa (voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Excelénței sále (voástre) (Sursa: Ortografic )
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr. (Sursa: Ortografic )
