ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii. (Sursa: DEX '98 )
eródiu (eródii), s. m. – Bîtlan (Ardea alba). – Var. irodiu, irodion. Ngr. ἠροδιός, cf. sl. erodij (sec. XVII). (Sursa: DER )
eródiu s. m. [-diu pron. -diu], art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (sil. -di-ii) (Sursa: Ortografic )
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb. (Sursa: Sinonime )
ERODIU MÁRE s. v. egretă, stârc alb. (Sursa: Sinonime )
| erodiu substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | erodiu | erodiul |
| plural | erodii | erodiii |
| genitiv-dativ | singular | erodiu | erodiului |
| plural | erodii | erodiilor |
| vocativ | singular | erodiule |
| plural | erodiilor |
