EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. (Sursa: DEX '98 )
EPILOGÁ vb. I. tr. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. [< fr. épiloguer, it. epilogare]. (Sursa: DN )
EPILOGÁ vb. tr. a face comentarii asupra unui fapt, eveniment etc.; a conclude. (< fr. épiloguer) (Sursa: MDN )
EPILOGÁ vb. v. isprăvi, încheia, sfârși, ter-mina. (Sursa: Sinonime )
epilogá vb., ind. prez. 1 sg. epiloghéz, 3 sg. și pl. epilogheáză (Sursa: Ortografic )
| epiloga verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) epiloga | epilogare | epilogat | epilogând | singular | plural |
| epiloghează | epilogați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | epiloghez | (să) epiloghez | epilogam | epilogai | epilogasem |
| a II-a (tu) | epiloghezi | (să) epiloghezi | epilogai | epilogași | epilogaseși |
| a III-a (el, ea) | epiloghează | (să) epilogheze | epiloga | epilogă | epilogase |
| plural | I (noi) | epilogăm | (să) epilogăm | epilogam | epilogarăm | epilogaserăm, epilogasem* |
| a II-a (voi) | epilogați | (să) epilogați | epilogați | epilogarăți | epilogaserăți, epilogaseți* |
| a III-a (ei, ele) | epiloghează | (să) epilogheze | epilogau | epilogară | epilogaseră |
* Formă nerecomandată
