EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. (Sursa: DEX '98 )
EPICURÉIC, -Ă adj. Epicurian. [Cf. germ. epikureisch]. (Sursa: DN )
EPICURÉIC, -Ă adj. epicurian. (< germ. epikureisch) (Sursa: MDN )
EPICURÉIC adj. v. epicurian. (Sursa: Sinonime )
epicuréic adj. m. (sil. -re-ic), pl. epicuréici; f. sg. epicuréică, pl. epicuréice (Sursa: Ortografic )
| epicureic adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | epicureic | epicureicul | epicureică | epicureica |
| plural | epicureici | epicureicii | epicureice | epicureicele |
| genitiv-dativ | singular | epicureic | epicureicului | epicureice | epicureicei |
| plural | epicureici | epicureicilor | epicureice | epicureicelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
