ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, enumerație. – V. enumera. (Sursa: DEX '98 )
ENUMERÁRE s.f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, numărătoare; enumerație. [< enumera]. (Sursa: DN )
ENUMERÁRE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.) (Sursa: Sinonime )
enumeráre s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări (Sursa: Ortografic )
| enumera verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) enumera | enumerare | enumerat | enumerând | singular | plural |
| enumeră | enumerați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | enumăr | (să) enumăr | enumeram | enumerai | enumerasem |
| a II-a (tu) | enumeri | (să) enumeri | enumerai | enumerași | enumeraseși |
| a III-a (el, ea) | enumeră | (să) enumere | enumera | enumeră | enumerase |
| plural | I (noi) | enumerăm | (să) enumerăm | enumeram | enumerarăm | enumeraserăm, enumerasem* |
| a II-a (voi) | enumerați | (să) enumerați | enumerați | enumerarăți | enumeraserăți, enumeraseți* |
| a III-a (ei, ele) | enumeră | (să) enumere | enumerau | enumerară | enumeraseră |
* Formă nerecomandată
| enumerare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | enumerare | enumerarea |
| plural | enumerări | enumerările |
| genitiv-dativ | singular | enumerări | enumerării |
| plural | enumerări | enumerărilor |
| vocativ | singular | enumerare, enumerareo |
| plural | enumerărilor |
